REXDAN, cea mai mare navă europeană dedicată cercetării apelor interioare, va desfășura între 4 și 29 iunie 2026 o misiune științifică internațională pe Dunăre, pe sectorul dintre România și Austria, cu revenire în România. La bord vor lucra echipe de cercetători din şase state europene şi din Israel.
Expediţia face parte din proiectul european SUNDANSE şi urmăreşte investigarea dezechilibrelor sedimentare ale fluviului, fenomene accentuate de regularizări de curs, lucrări hidrotehnice, exploatarea de agregate şi de efectele schimbărilor climatice. Specialiştii vor analiza procese hidromorfologice, transportul sedimentelor şi impactul acestor modificări asupra riscului de inundaţii, stabilităţii albiilor şi calităţii ecosistemelor acvatice şi riverane.
Pe parcursul misiunii nava va funcţiona ca un laborator plutitor, iar cercetările includ monitorizarea calităţii apei, aerului şi sedimentelor, identificarea microplasticelor şi evaluarea toxicităţii acestora, folosind echipamente avansate pentru analize in situ.
Datele colectate vor alimenta modele ştiinţifice şi vor susţine elaborarea de politici publice şi măsuri de protecţie şi restaurare ecologică. Proiectul pune accent şi pe cooperarea internaţională şi dialogul cu autorităţile şi comunităţile locale, prin întâlniri programate în mai multe oraşe de-a lungul traseului:
- Novi Sad, Serbia – 11–12 iunie
- Budapesta, Ungaria – 15–16 iunie
- Bratislava, Slovacia – 18 iunie
- Viena, Austria – 19–20 iunie


Comentarii recente