Hotelul Păltiniș, una dintre clădirile istorice reprezentative din Sinaia, a fost pus spre vânzare la prețul de 4,8 milioane de euro. Inaugurat în 1914, imobilul a avut de-a lungul timpului multiple roluri: centru de tratament și recuperare pentru militari, bază balneară și, ulterior, unitate hotelieră.
Construit între 1913 și 1914 de bancherul Aristide Blanc, sub conducerea arhitectului V. Moga, edificiul a purtat inițial numele „Hotelul Băilor”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a găzduit prizonieri americani răniţi. Anterior construcției moderne, pe același amplasament exista, în secolul al XVIII-lea, un han cunoscut sub numele celui al lui Iancu.
Peste decenii, proprietatea a fost administrată de Asociația „Virtutea Militară de Război” și a beneficiat de susțineri ale unor personalități ale epocii. Din anii 1980, imobilul a fost transformat treptat în hotel, păstrând unele funcțiuni medicale și de recuperare.
Conform anunțului publicat pe Imobiliare.ro, proprietatea este situată pe Bulevardul Carol I nr. 67 din Sinaia şi include clădirea principală, o casă de locuit şi trei anexe. Terenul are peste 15.500 m², suprafața construită a hotelului este de aproximativ 1.707 m², iar capacitatea aproximează 200 de locuri de cazare.


Comentarii recente