Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus vineri că România are nevoie „urgent” de un sistem eficient de apărare anti-dronă, după ce, în noaptea precedentă, o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din municipiul Galați.
Grindeanu a afirmat că incidentul dovedește „incapacitatea ţării noastre de a se apăra de astfel de atacuri punctuale” și i-a cerut ministrului Apărării, Radu Miruță, să părăsească „zona confortabilă a declarațiilor politice” şi să se ocupe cu seriozitate — chiar dacă este demis — de înzestrarea Armatei Române cu echipamente şi sisteme eficiente.
Potrivit Ministerului Apărării, drona rusească de tip Geran 2 a explodat la impact în Galați. În urma incidentului a izbucnit un incendiu la un apartament aflat la etajul 10, iar două persoane rănite ușor au fost transportate la spital. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru județele Brăila, Tulcea şi Galați.
MApN anunță că avioane şi un elicopter au fost ridicate de la sol când dronele au apărut pe radare, iar instituția condamnă ferm acţiunile Rusiei, apreciind incidentul ca o ameninţare la adresa securităţii regionale şi a cetăţenilor. Ministerul Afacerilor Externe califică prăbuşirea drept o „escaladare gravă şi iresponsabilă” şi spune că România va lua măsurile diplomatice necesare ca răspuns la încălcarea spaţiului său aerian.


Comentarii recente