Curtea Constituţională a respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Nicușor Dan şi a decis că dispoziţiile privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice sunt conforme cu Legea Fundamentală.
Magistrații au reţinut că prevederile care permit decontarea, în condiţiile legii, a unor cheltuieli de reprezentare, transport, diurnă şi cazare suportate pentru exercitarea mandatelor de către administratori, directori, membri ai consiliilor de supraveghere sau ai directoratelor nu echivalează automat cu beneficii sau avantaje în sensul OUG 109/2011.
Curtea a respins atât criticile extrinseci privind presupuse diferenţe majore între formele adoptate de cele două Camere, cât şi obiecţiile intrinseci. CCR a apreciat că includerea acestor cheltuieli este legată direct de scopul legii şi nu constituie o deturnare a acestuia, iar modificările operate de Camera decizională se încadrează în marja de legiferare a bicameralismului.
De asemenea, Curtea a subliniat că reglementarea nu înlătură controlul şi autorizarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, care va continua să verifice oportunitatea, natura juridică şi limitele acestor cheltuieli în cadrul plafoanelor aplicabile.


Comentarii recente