Anchetatorii au stabilit că fragmentele umane descoperite în extravilanul municipiului Slobozia aparţin unei femei în vârstă de 75 de ani, domiciliată în oraş. Identificarea a fost făcută în urma expertizelor medico-legale, au transmis autorităţile.
Cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, pentru a stabili împrejurările în care a intervenit decesul. În continuarea verificărilor, poliţiştii au găsit duminică şi alte fragmente care prezentau urme ce sugerează posibila afectare de animale. Toate probele au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Ialomiţa pentru expertizare şi analiză ulterioară.
Zona în care au fost găsite rămăşiţele a fost verificată de aproximativ 40 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, cu sprijinul a două echipe canine şi al dronelor. Forţele au reluat căutările la pas, iar probele ridicate sunt în curs de analiză la Institutul Naţional de Medicină Legală.
Poliţiştii au consultat baza locală cu persoane dispărute: în judeţ sunt înregistrate 32 de cazuri, însă în Slobozia şi localităţile apropiate nu a fost raportată vreo dispariţie în ultimii trei ani. Ancheta rămâne deschisă, procurorul de caz şi anchetatorii evaluând toate ipotezele pentru a stabili modul în care s-a produs decesul şi identitatea victimei.


Comentarii recente