Un accident rutier grav în care au fost implicate trei autoturisme a blocat, vineri după-amiază, traficul pe DN6, între Drobeta Turnu Severin și Orșova, în zona localității Vârciorova (viaductul Bahna), județul Mehedinți.
În urma impactului, o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite. Două victime au rămas încarcerate, iar echipele de intervenție au acționat pentru descarcerare și acordarea primului ajutor.
O femeie în vârstă de 44 de ani a fost preluată cu elicopterul SMURD Craiova și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova în stare extrem de gravă: intubată, ventilată mecanic, însă hemodinamic stabilă. Pacienta a fost supusă investigațiilor biologice și imagistice în UPU, evaluărilor interdisciplinare și a fost internată în secția ATI, sub supravegherea echipei de neurochirurgie.
Conform medicilor, aceasta prezintă politraumatism, traumatism cranio-cerebral acut, traumatisme toracice cu fracturi costale multiple și leziuni ale membrelor.
La fața locului au intervenit pompieri cu autospeciale de descarcerare și stingere, ambulanțe SMURD și echipaje medicale. Circulația pe DN6 este oprită pe ambele sensuri la km 355+400 (zona SDN Orșova); DRDP Craiova a estimat redeschiderea carosabilului în jurul orei 18:00.
Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de poliție în urma cercetărilor.


Comentarii recente