Digi anunţă o schimbare majoră a strategiei comerciale: toate preţurile serviciilor de internet fix, televiziune şi telefonie vor fi exprimate în euro şi facturate în lei la cursul BNR. Compania motivează decizia prin creşterea costurilor operaţionale, scumpirea energiei, majorarea unor taxe şi deprecierea leului.
Noile tarife se vor aplica pentru contractele noi începând cu 27 mai 2026, iar pentru abonaţii existenţi modificările intră în vigoare de la 1 iulie 2026. Clienţii vor primi notificări individuale privind noile preţuri şi clauzele contractuale.
Digi spune că trecerea la euro urmăreşte crearea unui cadru mai predictibil şi o corelare mai bună a tarifelor cu evoluţia economică şi costurile de întreţinere a reţelei. Totodată, operatorul susţine că serviciile sale vor rămâne printre cele mai competitive din România şi Europa.
Din informaţiile comunicate: pachetul Fiberlink 500 va avea un preţ de 6,25 euro/lună, iar Fiberlink 1000 va costa 8,25 euro/lună, TVA inclusă. Tarifele pentru televiziune vor varia între 5,5 euro şi 6,25 euro pe lună. Operatorul menţionează că unele tarife mobile, deja exprimate în euro, pot înregistra reduceri mici.
Abonaţii care nu acceptă noile condiţii pot denunţa unilateral contractul în termen de 30 de zile de la primirea notificării, fără penalităţi, cu excepţia sumelor datorate pentru echipamente achitate în rate sau păstrate conform contractului. Cererile de încetare pot fi transmise telefonic, prin e-mail sau în punctele de prezenţă Digi.


Comentarii recente