
Clopotele vechi au fost înlocuite cu altele noi, turnate la Innsbruck. Acestea anunţă slujbele, marchează viaţa, cheamă viii şi însoţesc pe cei plecaţi în nefiinţă.
La Catedrala arhiepiscopală din Roman, județul Neamț, clopotele vechi au fost înlocuite cu unele noi, turnate la Innsbruck și sfințite într-o slujbă oficiată de IPS Ioachim.

Ceremonialul religios a avut loc recent, în altarul de vară al instituției seculare de la confluența râurilor Moldova și Siret. La eveniment au participat zeci de preoți, călugări, maici, elevi seminariști și mulți credincioși, care au dorit să fie prezenți la un eveniment important al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Cele șase clopote noi au fost fabricate la faimoasa Turnătorie Grassmayr, deoarece cele vechi nu mai erau funcționale din cauza uzurii mari. Acestea aveau fisuri și au fost reparate de mai multe ori în inelul de sunet și buza lor, ceea ce a afectat sunetul, considerat nepotrivit pentru ritualurile specifice cultului creștin ortodox.
„Prin sunetele lor lungi, clopotele marchează momentele importante ale slujbelor și ale vieții creștinului, chemând cei vii și plângând cei morți și asigurând măsurarea timpului liturgic, introducând credincioșii în timpul lui Dumnezeu, care nu poate fi măsurat cu instrumentele umane”, a spus IPS Ioachim în timpul slujbei.
Cele șase clopote vor fi montate de o echipă de specialiști în turnul-clopotniță construit de episcopul Melchisedec la Catedrala arhiepiscopală Sfânta Parascheva în anul 1882. Dispozitivele acestora sunt acționate electronic și respectă normele în vigoare, astfel încât propagarea sunetului să nu afecteze structura de rezistență a monumentului istoric.
„Clopotele împrăștie și alungă duhurile, iar sunetul lor face ca orice inamic să fugă, la fel cum norii se risipesc. Intrăm în această lume în sunetul clopotului și ieșim din această lume tot prin sunetul clopotului, iar toată viața noastră pendulează așa cum pendulează limba unui clopot. Ne dorim ca viața noastră să fie sub mantia milostivirii lui Dumnezeu”, a mai spus IPS Ioachim.
Clopotele vechi erau în număr de 11 (cinci mari și șase mai mici) și aveau inscripții în slavonă. Primele două au fost donate de Ștefan cel Mare (unul în 1477), iar celelalte au fost donate de Ștefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, de episcopii Meletie și Melchisedec Ștefănescu (turnate la Moscova), în anul 1881, și de câțiva preoți.
Părintele Ioachim a decis ca pe suprafața exterioară a noilor clopote să fie imprimate chipurile unor ierarhi care au fost canonizați și au păstorit pe scaunul de la Roman: Sfântul Ioan de la Râșca și Secu, Sfântul Dosoftei, Sfântul Pahomie, Sfântul Teodosie de la Brazi, Sfântul Antipa de la Calapodești, Sfânta Cuvioasă Parascheva și episcopul Melchisedec Ștefănescu.
Comentarii recente