China a reacționat la raportul unei publicații britanice care susține că țara sprijină Rusia în producerea rachetelor Oreșnik.
Ministerul chinez de Externe a respins marți informațiile din presa britanică conform cărora mașini-unelte importate din China ar fi fost folosite pentru a produce rachetele balistice rusești cu capacități nucleare Oreșnik, lansate asupra Ucrainei, conform Kyiv Independent.

Potrivit The Telegraph, echipamente în valoare de cel puțin 10,3 miliarde de dolari, primite din China, ar fi fost folosite de industria militară rusă, inclusiv mașini-unelte pentru producția de focoase pentru rachetele Oreșnik.
În special, o mașină de control numeric computerizat, produsă în China, a fost identificată de serviciile de informații ucrainene la uzina de stat rusă Votkinsk, care produce rachetele Oreșnik și alte rachete, conform The Telegraph.
Ministerul chinez de Externe a declarat că poziția Chinei față de criza din Ucraina a fost consecventă și clară și că nu au oferit asistență militară vreuneia dintre părți. Rusia susține că racheta balistică Oreșnik este imposibil de interceptat de sistemele occidentale și a fost lansată de două ori asupra unor orașe din Ucraina.
Uzina de stat Votkinsk, sancționată de mai multe țări occidentale, produce și alte tipuri de rachete balistice pentru Rusia, importând componente din China necesare pentru asamblarea armelor sale. China a furnizat de asemenea microcipuri și alte componente în valoare de miliarde de dolari, esențiale pentru armamentul rusesc.
Rusia s-a arătat dependentă de China pentru a obține anumite componente necesare în industria militară, iar relația lor s-a intensificat în ultimii ani. Firmele chineze au furnizat materiale și piese în valoare de milioane de dolari industriei rusești de drone, conform unei anchete din 2025 a The Telegraph.


Comentarii recente