Primarul suspendat al Mangaliei, care a fost trimis în judecată de DNA, va rămâne în arest preventiv încă 30 de zile.
Primarul suspendat al municipiului Mangalia, Cristian Radu, acuzat de luare de mită, va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, conform deciziei Curții de Apel Constanța dată marți. Această decizie este definitivă.

În minuta instanței se menționează că contestația formulată de inculpatul Radu Cristian împotriva Încheierii de ședință din data de 22.12.2025 a fost respinsă ca nefondată, iar acesta este obligat să plătească 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Cristian Radu în luna decembrie pentru mai multe infracțiuni, printre care luare de mită și spălare de bani. Este acuzat că în perioada 2022-2025 a primit peste 600.000 de euro pentru favorizarea anumitor persoane prin emiterea unor documente urbanistice și inițierea unor hotărâri de consiliu local.
Procurorii anticorupție cer confiscarea a peste două milioane de lei de la Cristian Radu, deoarece suma respectivă nu ar fi fost obținută legal. Radu a fost arestat preventiv la sfârșitul lunii august pentru luare de mită și a fost suspendat din funcția de primar al Mangaliei a doua zi.


Comentarii recente