Ministrul Daniel David anunță că Guvernul va suspenda temporar interdicția cumulului pensie-salariu în sectorul Educației.
Ministrul Educației, Daniel David, a informat că aplicarea prevederilor legale care interziceau cumulul pensiei cu salariul în Educație a fost suspendată până la 31 decembrie 2026. Prin Ordonanța de Urgență nr. 84/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, adoptată recent de Executiv și publicată în Monitorul Oficial, s-a decis ca în educație-cercetare să nu mai fie interzis cumulul pensie – salariu. Ministrul Educației a subliniat importanța acestei decizii pentru sistemul de educație-cercetare, precum și pentru alte domenii bugetare majore. Anunțul a venit după ce ministrul a asigurat că aplicarea interdicției va fi făcută cu atenție deosebită în domeniul Educației, pentru a nu afecta cadrele didactice. Acesta a explicat că profesorii pensionați sunt esențiali pentru acoperirea orelor și că nu vede cumulul pensie-salariu ca pe o problemă în acest context.



Comentarii recente