Chiar dacă reciclarea textilelor a devenit obligatorie în UE, în România aceasta este încă îngropată. Producătorii sunt responsabili de costuri, dar implementarea sistemului întârzie.
Un studiu recent publicat de Joint Research Centre (JRC), serviciul științific al Comisiei Europene, confirmă că în România se gestionează ineficient deșeurile textile, iar majoritatea hainelor scoase din uz ajung la groapa de gunoi sau sunt incinerate.

Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX) a evidențiat această situație printr-un raport care arată că în țara noastră se aruncă anual aproximativ 160.000 de tone de deșeuri textile.
Un studiu european, realizat cu sprijinul Fundației pentru Economie Circulară, Humana People to People Italia, INCIEN (Cehia) și INCDTP (România), a comparat fluxurile de textile din Italia, Cehia și România. Conform JRC, în România doar 8-16% dintre textile sunt colectate separat, restul ajungând amestecate cu deșeurile menajere, ceea ce compromite valoarea economică a bunurilor textile reutilizabile.
Raportul JRC subliniază importanța sortării corecte și procesării prealabile pentru reutilizare și reciclare, cu accent pe reutilizare ca soluție principală pentru tranziția către o economie circulară. Lipsa acestor procese duce la contaminare și scăderea valorii materialelor, în special atunci când textilele sunt colectate împreună cu deșeurile municipale mixte.
ARETEX a indicat că, deși majoritatea deșeurilor textile pot fi reciclate, în practică acest lucru nu se întâmplă din cauza lipsei unui sistem eficient de colectare și sortare. Datele furnizate de ARETEX în 2024 arătau o rată de reutilizare și reciclare de doar 6-8% în România, cu un volum redus de colectare separată.
Italia a raportat cea mai mare rată de reutilizare internă, de aproximativ 25%, în timp ce Republica Cehă a înregistrat cel mai scăzut procent, de aproximativ 2%. România se situează între cele două, cu un potențial pentru achiziții de haine second-hand, dar cu infrastructură limitată pentru colectarea și reutilizarea internă.
Pentru a evita neconformarea cu noua Directivă Deșeuri a UE, ARETEX formulează recomandări și solicită adoptarea unor măsuri urgente, precum colectarea prioritară pentru reutilizare și investiții în infrastructura de sortare și reciclare.
Noua directivă UE privind deșeurile tratează textilele ca o categorie distinctă și impune obligații clare pentru statele membre, inclusiv colectarea separată a textilelor și implementarea schemei de Responsabilitate Extinsă a Producătorului pentru acoperirea costurilor de colectare, sortare și reciclare a deșeurilor textile. Este esențială centralizarea datelor și transparența în raportare pentru a asigura transpunerea eficientă a directivei.


Comentarii recente