Marinarii Marinei Române care au devenit legendari în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru apărarea litoralului țării.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România avea o flotă mai mare și mai multe echipamente de luptă și apărare pe Marea Neagră decât în prezent.

Războiul din Ucraina a surprins țara noastră nepregătită în ceea ce privește sistemul de apărare maritimă împotriva minelor marine. Forțele Navale Române dețin în prezent doar trei dragoare și un puitor de mine. În urmă cu un an, dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” a fost avariat în urma exploziei unei mine marine la data de 8 septembrie 2022.

Pentru a remedia această situație, România va primi două nave ale Marinei Regale Britanice prin programul „Vânător de mine“, în valoare de 150.000.000 de euro fără TVA. Recent, vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a primit primul pavilion al navei și urmează să primească și a doua navă. Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, fost HMS Blyth în Marina Regală Britanică, este o navă militară interoperabilă cu structurile NATO, face parte din clasa Sandown, are un deplasament de 600 de tone, o lungime de 52,5 metri, o lățime de 10,9 metri, un pescaj de 2,3 metri și este dotat cu capabilități de luptă împotriva minelor marine.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, operațiunile de minare și dragaj erau asigurate de Secția canoniere, care cuprindea canonierele „Lt. Comandor Stihi Eugen”, „Căpitan Dumitrescu Constantin” și „Sublocotenent Ghiculescu Ion”, și de Secția nave puitoare de mine, formată din puitorul de mine „Amiral Murgescu”, puitorul de mine auxiliar „Aurora”, crucișătorul auxiliar „Regele Carol I”, crucișătorul auxiliar „Dacia” și cargoul „Durostor”, care era ținut mai mult în rezervă, conform Romanian Navy Historic Ships.

„Amiral Murgescu” a fost construită la Galați după planurile unei nave germane. Era o navă specializată în operațiuni de minare și putea încărca 200 de mine. De asemenea, avea capacități antiaeriene foarte bune, fiind echipată cu două tunuri navale și antiaeriene de 102 mm, două tunuri antiaeriene de 37 mm și ulterior a mai primit încă două tunuri și două mitraliere duble de 13,2 mm.

„Aurora” era un puitor de mine de dimensiuni mici, iar celelalte nave ale secției erau nave comerciale care fuseseră rechiziționate de Marina Regală și transformate în crucișătoare auxiliare. Atât „Carol I”, cât și „Dacia” puteau încărca câte 200 de mine fiecare.

Primele operațiuni ample de minare au început în anul 1941. Pentru a proteja Portul Constanța, s-a desfășurat o operațiune de minare între 15 și 19 iunie 1941 în zona Capul Midia – Tuzla.

Gruparea Navală de Minare era formată din trei grupuri de nave și era sub comanda comandorului August Roman, care se afla și la comanda bricului Mircea.

Primul grup cuprindea puitoarele de mine, al doilea grup navele pentru patrulare și distrugere mine, iar cel de-al treilea grup era format din nave de repere și de gardă.

La operațiune au participat puitoarele „Amiral Murgescu” și „Carol I”, distrugătoarele de tip „M” și „Regele Ferdinand”, torpiloarele „Năluca” și „Sborul”, canonierele „Stihi” și „Dumitrescu” și nava de bază „Constanța”.

Operațiunii i-a contribuit și Flotila de Hidroaviație de la Siut-Ghiol, conform Romanian Navy Historic Ships.

România avea și patru distrugătoare eficiente în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: „Regina Maria“, „Regele Ferdinand“, „Mărăști“ și „Mărășești”. Aceste nave de luptă erau echipate cu lansatoare de rachete, tunuri, baraje antimină, paravane împotriva minelor și centrale de tragere.

În prezent, România deține trei fregate: „Mărășești“ (construită la Mangalia), „Regele Ferdinand“ și „Regina Maria“, ultimele două fiind achiziționate din Marea Britanie. Inițial, acestea erau denumite „Coventry“ și „London“, dar au fost redenumite „Regele Ferdinand“ și „Regina Maria“ în onoarea predecesoarelor lor ilustre.

România avea un singur submarin la începutul celui de-al Doilea Război Mondial: „Delfinul“. Acest submarin a jucat un rol important în război. În iunie 1941, a supravegheat Constanța de pe mare, iar în iulie același an a atacat și a distrus transporturile inamice în zona Aitodor – Theodosia – Novorosiisk.

În august, a participat la atacul și distrugerea transporturilor inamice de la Odessa, iar în septembrie a atacat comunicațiile inamice în bazinul estic al Mării Negre. În noiembrie și decembrie, a împiedicat transporturile sovietice către Crimeea.

Submarinul a fost, de asemenea, responsabil cu interceptarea transporturilor sovietice de evacuare către Bosfor și cele de pe coasta caucaziană. A atacat transporturile și navele de război de-a lungul drumului dintre Sevastopol și Cap Sinope, în zona de nord a coastei turcești, și în iulie 1942 a participat la atacul transporturilor sovietice în zona Yalta. Ulterior, submarinul a fost trimis la reparații în șantierul naval din Galați.

În acest timp, se construiau submarinele „Rechinul“ și „Marsuinul“. La 9 mai 1943, „Rechinul” a fost echipat și a ajuns la Constanța pe 24 mai 1943. În iulie 1943, a ajuns și „Marsuinul” la Constanța. Ambele submarine au trecut printr-o perioadă lungă de teste, care s-a încheiat în martie-aprilie 1944, când navele au devenit operaționale.

Submarinul actual, „Delfinul“, a fost construit în URSS și predat României în 1985. A costat 40 de milioane de dolari și a fost adus în țară în secret, fără ceremonii specifice regimului comunist. Din 1996, „Delfinul“ nu mai este funcțional și este ancorat în port.