
Primarul din Slatina denunță o afacere dubioasă realizată de o colegă de partid. Este vorba despre o sumă uriașă plătită pentru două aparate de aer condiționat.
Un scandal a izbucnit la Slatina din cauza a două aparate de aer condiționat care au costat 80.000 de lei și au fost montate la Direcția de Administrare Străzi și Iluminat Public. Primarul Mario de Mezzo este indignat de prețul ridicat al aparatelor și acuză firma câștigătoare a licitației, administrată de soțul unei senatoare PNL, Gabriela Horga. Proiectul face parte dintr-un program de iluminat public finanțat cu bani europeni în valoare totală de 22 de milioane de lei, însă senatoarea neagă orice implicare directă. Reprezentanții firmei furnizoare de aer condiționat susțin că lucrarea a fost verificată și recepționată de autorități, iar aparatele sunt necesare pentru a asigura o temperatură constantă într-o cameră de comandă ce supraveghează străzile 24 de ore pe zi. Societatea Euro SAudit Service, deținută de soțul senatoarei PNL, respinge acuzațiile primarului și menționează că lucrările au fost mai complexe decât se sugerează. Contractul a fost atribuit după soluționarea a două contestații, conform precizării Euro Audit Service făcută de Borcea Stefan.

Comentarii recente