
În premieră la nivel național, Rusia organizează un antrenament pentru a se pregăti în cazul unui atac nuclear din partea Vestului.
Potrivit metro.co.uk, Rusia va organiza primul exercițiu nuclear național în pregătirea unui posibil război nuclear. Exercițiul este programat să aibă loc pe 3 octombrie și va simula un scenariu în care Occidentul devine agresorul nuclear. În trecut, exercițiile au fost realizate doar pe regiuni. Scenariul testului presupune introducerea legii marțiale în Rusia și o mobilizare militară totală. Se subliniază riscul de escaladare a conflictelor armate locale și regionale, inclusiv cele care implică puteri nucleare. Regimul Putin a decis să întreprindă măsuri pentru a spori pregătirea forțelor și mijloacelor de apărare civilă în scopul protejării populației, a bunurilor materiale și culturale, inclusiv evacuarea din zonele de pericol. Putin este cunoscut pentru buncărele sale și flota de avioane de tip Il-80 Maxdome, pregătite pentru un posibil război nuclear. Exercițiul are loc cu patru zile înainte de aniversarea vârstei de 71 de ani a lui Putin, în contextul în care acesta cheltuiește o parte semnificativă din bugetul Rusiei pentru armată, poliție și serviciile de informații, în timpul războiului cu Ucraina. Detaliile despre exercițiu au fost dezvăluite de Mihail Kovalciuk, apropiat al lui Putin și șef al Institutului Kurciatov, care a solicitat reluarea testelor cu arme nucleare în Arctica pentru prima dată de la destrămarea Uniunii Sovietice. Kovalciuk a propus administrației liderilor occidentali un șoc echivalent cu testul bombelor nucleare din 1961, când URSS a detonat bomba țarului, cea mai puternică din toate timpurile, cu o capacitate de peste 50 de megatone.

Comentarii recente