
Care va fi direcția politicii externe și a apărării României în timpul mandatului guvernului condus de Ilie Bolojan?
Planul de guvernare propus de cabinetul condus de Ilie Bolojan urmărește consolidarea parteneriatului strategic cu SUA și o majorare a cheltuielilor și investițiilor în apărare până la 5% din PIB. Pe plan extern, se dorește reforma carierei diplomatice, iar în ceea ce privește Apărarea, se propune promovarea României ca hub regional pentru mentenanță și sprijin logistic și priorizarea programului Readiness 2030. Programul evidențiază necesitatea unei politici externe proactive, capabile să anticipeze și să gestioneze schimbările internaționale, să valorifice oportunitățile și să răspundă provocărilor într-un mod coordonat și profesionist. În plus, se urmărește consolidarea rolului României ca furnizor de securitate în regiunea Mării Negre și partener credibil în UE, NATO și cu SUA. Prioritățile MAE includ susținerea extinderii UE și consolidarea rolului regional al României. De asemenea, se propune reforma carierei diplomatice și dezvoltarea cooperării cu partenerii strategic din cadrul NATO și UE, precum și cu alte state, cum ar fi India, statele din zona Golfului, Africa și America de Sud. Planul de guvernare mai prevăd consolidarea parteneriatului cu SUA, modernizarea Armatei României și creșterea atractivității funcției militare prin reformarea sistemului de recrutare și încorporare și digitalizarea proceselor.

Comentarii recente