
Au avut loc percheziții simultane în patru județe în cadrul unei anchete privind fraudarea deșeurilor reciclabile. Valoarea prejudiciului este estimată la peste 21 de milioane de lei.
Procurorii DIICOT și polițiștii de la Crimă Organizată au efectuat percheziții în Gorj, Mehedinți, Dolj și Ilfov într-un dosar complex de fraudă cu deșeuri reciclabile, implicate mai multe persoane și firme. Acțiunea a avut loc în data de 11 iunie, când au fost făcute 13 percheziții la persoane și firme implicate în raportarea fictivă de deșeuri reciclabile, în scopul obținerii ilegale de fonduri de la organizațiile responsabile cu reciclarea producătorilor. Cinci persoane sunt suspectate că au sprijinit activitatea grupului infracțional organizat, care a funcționat între 2021 și iunie 2024. Aceștia au falsificat documente financiar-contabile pentru a induce în eroare organizațiile responsabile cu reciclarea, cauzând un prejudiciu estimat la peste 21 de milioane de lei.

Comentarii recente