
FCSB oferă sprijin lui Dragoș Iancu după ce acesta și-a fracturat piciorul, iar MM Stoica l-a contactat pe Dani Coman.
FCSB se implică în cazul lui Dragoș Iancu, tânărul mijlocaș al lui Hermannstadt care și-a rupt piciorul în meciul cu Petrolul. După ce a fost operat, jucătorul de 20 de ani a primit vestea că va face recuperarea cu unul dintre cei mai buni kinetoterapeuți din țară, pus la dispoziție de FCSB.

Managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, a contactat președintele lui FC Hermannstadt, Dani Coman, și i-a propus ca Dragoș Iancu să se refacă alături de specialistul cu care lucrează echipa roș-albastră. Dezvăluirea a fost făcută de către conducătorul sibienilor: „Dragoș este încă în spital. Mâine sau poimâine va fi externat. Este foarte pozitiv, am vorbit cu el azi (n.r. – marți), se simte bine și sunt convins că se va recupera complet.
Operația a fost un succes, totul a decurs normal, nu au existat alte probleme în afara celor menționate de medicul inițial. De aceea sunt convins că se va recupera complet și se va întoarce la echipă în ianuarie. Da, am stabilit locul unde va face recuperarea. Va fi alături de Ovidiu Kurti, de la FCSB. M-a sunat MM Stoica. Și de la CFR m-au sunat să vină să facă recuperarea”, a declarat Dani Coman, conform Iamsport.ro.
Și George Merloi, de la FC Voluntari, atacantul care a suferit o accidentare gravă acum câteva săptămâni, efectuează recuperarea alături de Ovidiu Kurti.
Comentarii recente