
Zeci de persoane care locuiau într-un apartament din Suceava au fost evacuate în urma unui incendiu. Proprietarul apartamentului a fost găsit în stare de inconştienţă.
Reprezentanții ISU au anunțat că zeci de persoane au fost evacuate dintr-un bloc din municipiul Suceava sâmbătă seară, din cauza unui incendiu care a izbucnit într-unul dintre apartamente. Proprietarul apartamentului a fost găsit inconștient, iar o victimă a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava de către echipajul SMURD. Flăcările s-au manifestat în dormitorul locuinței, cu degajări mari de fum. 25 de persoane din bloc s-au autoevacuat sau au fost evacuate de pompieri. Pompierii militari intervin la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul este localizat, iar se lucrează pentru lichidare și ventilarea zonei afectate de fumul și gazele toxice.

Comentarii recente