
O femeie a fost implicată într-un dosar penal pentru fraudă electorală, după ce a primit mai multe buletine de vot.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru fraudă la alegerile parlamentare, în urma unui incident înregistrat la o secţie de votare din Piatra Neamţ, unde o femeie a primit două buletine de vot pentru Senat şi, după ce a votat pe ambele, a încercat să le introducă în urnă. Potrivit IPJ Neamţ, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot, sub forma tentativei. Incidentul a fost sesizat de preşedintele secţiei de votare, care a observat situaţia când femeia a încercat să voteze cu cele două buletine pentru Senat şi unul pentru Camera Deputaţilor. Un incident similar s-a mai înregistrat la aceeaşi secţie de votare în timpul primului tur al alegerilor prezidenţiale. În ultimele 24 de ore, poliţiştii au aplicat 6 avertismente şi 3 amenzi în valoare totală de 1.500 lei pentru încălcări ale legii electorale, cum ar fi continuarea propagandei electorale şi sfătuirea alegătorilor cu privire la vot.

Comentarii recente