Legendele muntelui Parâng spun că vara aruncă mingi de foc și iarna păstrează stratul de zăpadă de doi metri.

Dacă ar fi existat un munte al zeilor, acesta ar fi fost Parângul. Niciun alt lanț muntos nu își ascunde secretele la fel de bine ca acesta, situat pe Valea Jiului. Chiar și după ce a fost explorat de aventurieri, muntele încă încearcă să-și păstreze tainele, provocând furtuni violente cu fulgere sau menținând zăpada pe crestele sale de la un an la altul.

Oamenii au reușit să cucerească muntele până la cota de 1.700 de metri, descoperind aur, cărbune sau minereu de fier. Mai sus se află doar Zamolxis, zeul care i-a făcut pe daci să se considere nemuritori. Pentru exploratorii care au descoperit aceste munți cu rucsacul în spate, în urmă cu mai bine de jumătate de secol a fost construită o cabană din lemn la cota de 1.500 de metri, numită „Căsuța din povești”, care a fost distrusă de un fulger. În trecut, schiul se practica pe pârtiile Troița și Culoarul Porcului, iar ulterior s-a construit un funicular. Până în anii ’80, turismul de masă nu era prezent în zonă, iar cei care urcau pe munte erau doar localnici, alpiniști și schiori, iar vara veneau copii în tabere școlare. Acum, la cota 1.700 există mai multe cabane și o clădire cu funcționalitate didactică de bază.

În anii ’80 au apărut câteva construcții din materiale recuperate, numite de localnici „cotețe de struți”, până când activistul PCR Ion Dincă, cunoscut sub numele de „Ion Teleagă”, a ordonat demolarea lor. Multe au fost dărâmate, dar câteva au rămas. Acestea au fost punctul de pornire pentru dezvoltarea stațiunii, atrăgând an de an tot mai mulți turiști în căutare de aventură și natură sălbatică.

Astăzi, drumul de la Petroșani la Stațiunea Parâng este presărat cu vile, cabane, case de vacanță, fiecare având propriul stil arhitectural și culoare. Drumul este bun, dar cu multe serpentine, iar în timpul iernii se poate ajunge la cota de 1.700 doar cu telescaunul, deoarece șoseaua devine impracticabilă din cauza zăpezii. Vara, cu un autoturism de teren se poate ajunge până în vârful Parângului Mic, cu porțiuni de drum cu o înclinație de până la 25 de grade în unele locuri.

Pentru a ajunge în Stațiunea Parâng, se pleacă din orașul Petroșani pe o șosea asfaltată până la stația de îmbarcare a telescaunului, care transportă turiștii până în zona turistică a Parângului Mic în timpul iernii, iar vara se poate ajunge cu autoturismul până la cota 1.700. Odată ajuns în Stațiunea Parâng, urechile îți vor simți eliberate, iar privirea va fi încântată de peisajul unde vulturii își fac loc.

Deși Parângul este renumit pentru sporturile de iarnă, în zonă există trasee potrivite atât pentru turiștii care doresc plimbări ușoare, cât și pentru cei avansați. Un traseu ușor pornește de la cota 1.700 și duce spre stânga, trecând printr-o poiană întinsă, de unde se poate admira peisajul vast. În timpul plimbării se pot întâlni turme de mioare păzite de câini, iar pe drum se pot vedea ciobani relaxându-se. Un alt traseu ușor pornește de la cota 1.700 pe Slima, fiind asemănat cu un bulevard de către localnici. Un alt traseu, mai lung, duce de la cota 1.800 până la un izvor și apoi la o stână, fiind o plimbare plăcută pe curba de nivel.

Pentru turiștii mai experimentați, traseul Parângul Mic la cota 1.990 este o opțiune, durând aproximativ o oră și jumătate. De aici se poate ajunge la Lacul Mija, iar din Parângul Mic se poate continua drumul spre sud-est timp de aproximativ patru ore. Traseul este mai ușor la coborâre, dar dificil la urcare. Un alt traseu este către Vârful Cârja, care poate dura între patru și șapte ore, în funcție de vârstă și antrenament. Traseul are porțiuni cu o înclinație mare, dar pe distanțe scurte. Pe parcurs, turiștii pot găsi un refugiu renovat de Asociația Pro Parâng și salvamontiști.

De pe Cârja se poate ajunge pe Mândra sau Parângul Mare, traseul durând între șase și opt ore. Este o zonă frumoasă, iar cei care ajung acolo au șansa de a vedea Dunărea într-o zi senină. Iarna, pe lângă schi, se pot practica sanie, snowboard, plimbări cu motoscuterul și zbor cu parapanta pe Parâng.

În cazul în care te surprinde o furtună pe munte, trebuie să fii precaut. Fulgerele și tunetele de vară sunt intense în această zonă. Localnicii spun că există o zonă în Şaua Cârjei unde iarba este arsă din cauza frecventelor trăsnete. Geologii explică acest fenomen prin prezența unui concentrat mare de minereu de fier, care atrage fulgerul. Turiștii au raportat că au văzut fulgere globulare, asemănătoare unor mingi de plasmă cu diametrul de aproximativ 20 de centimetri și temperaturi de mii de grade Celsius.

Unul dintre aceste fulgere a lovit clădirea bazei sportive de la cota 1.700 la data de 22 mai 1990. Mingea globulară a pătruns în clădire, a trecut prin ușă și a ajuns la bucătărie, unde s-a lovit de plita electrică, apoi s-a împrăștiat în mai multe globuri. Unul dintre acestea a trecut prin geamul de la bucătărie și s-a disipat în aer ca niște artificii.

Parângul oferă ierni grele, unde zăpada persistă de la un an la altul, iar soarele răsare târziu pe creste. Schiorii pot veni aici în martie sau chiar mai târziu pentru a avea parte de zăpadă proaspătă. Pârtia cu cea mai mare înclinație, numită Pârtia B, este situată pe versantul nord-vestic și este străjuită de pădure de brad. În trecut, aici s-au desfășurat concursuri de schi pentru copii la 1 mai.

În ultimul an a nins abundent, iar locuitorii muntelui spun că a fost o iarnă normală, în timp ce alții o consideră grea. Stratul de zăpadă a atins doi metri în anumite locuri. O referință pentru locuitori este o stâncă de 25 de metri în viroaga Cârjei. Dacă stânca este vizibilă de la distanță, înseamnă că zăpada este redusă pe munte. Au fost ani în care stânca nu a putut fi văzută din cauza cantității mari de zăpadă. Munții Parâng găzduiesc 22 de lacuri glaciare, cele mai cunoscute fiind Roșiile, Gâlcescu, Mija și Verde.

În Stațiunea Parâng, opțiunile de cazare sunt limitate, dar atmosfera este primitoare. Cabanele oferă camere la prețuri între 200 și 250 de lei pe noapte, inclusiv cu vizita câinelui paznic și a vacilor care umblă nestingherite printre turiști. Condițiile din camere sunt decente, iar priveliștea de pe balcon îți va răpi privirea, indiferent de anotimp.

În Petrila se află un conac-hotel care oferă servicii de cazare și tratamente SPA la prețuri între 300 și 900 de lei pe noapte, în funcție de facilități. Turiștii care doresc să se bucure de aerul curat al munților și de farmecul locurilor pot explora zona, descoperind orașele miniere care încă păstrează amintirea industriei miniere din trecut.

O zi petrecută în Petroșani, un oraș cochet, cu parcuri și magazine, poate oferi o incursiune în istoria mineritului la Muzeul Minelor. Aici sunt expuse echipamente miniere folosite de-a lungul timpului și fotografii din anii 1800. Turiștii pot pătrunde în universul subteran al minerilor prin recrearea unui abataj și a unei secțiuni de puț, iar la etaj găsesc Muzeul Parângului, care prezintă viața locuitorilor din zonă de acum câteva decenii. Clădirea Teatrului Dramatic din Petroșani, monument istoric, găzduiește reprezentații artistice și este locul unde a cântat George Enescu.

În oraș, restaurantul „La Belle Epoque” oferă o experiență culinară plăcută, iar statuia Minerului din Parcul „Carol Schreter” aduce un omagiu celor care au lucrat în mine. La 6 august, Valea Jiului sărbătorește Ziua Minerului, una dintre cele mai importante sărbători ale regiunii.

Momârlanii, refugiați din Macedonia în secolul al XVII-lea, au ajuns să se stabilească în Valea Jiului. Aceștia își construiau casele din bârne de lemn și se ocupau cu creșterea oilor și alte activități tradiționale. În prezent, majoritatea momârlanilor trăiesc în așezări și nu mai sunt singuratici pe munte. Un muzeu al momârlanilor se află pe Valea Sălătruc, iar un altul urmează să fie deschis în Petrila, cu sprijinul localnicilor care donează obiecte istorice ale familiei lor.

Dacă dorești să explorezi în afara Petroșaniului, poți vizita Peștera Bolii, situată la doar șase kilometri distanță. Peștera este străbătută de un râu și a fost locul unor concerte muzicale în perioada interbelică. În Parcul Național Retezat se află Cascada Lolaia, unde se pot vedea specii de animale sălbatice. Drumul către aceste atracții oferă o experiență plăcută prin peisajele naturale și istorice pe care le oferă regiunea.