
Ce sancțiuni severe sunt prevăzute pentru cei care depășesc limita de 10 păstrăvi pe zi: amenzi considerabile și pedepse cu închisoarea.
Noua lege a pescuitului, care a fost publicată în Monitorul Oficial și intră în vigoare de joi 6 iunie, impune amenzi duble pentru persoanele fizice și prevede pedepse cu închisoarea de până la 5 ani pentru anumite fapte.

Legea 176/2024 reglementează protecția, conservarea, repopularea și exploatarea resurselor acvatice vii din habitatele naturale, precum și comercializarea produselor obținute din pescuit.
Potrivit legii, anumite fapte sunt considerate contravenții și se sancționează cu amenzi mai mari decât în prezent. De asemenea, există și fapte care constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoarea și interzicerea dreptului de a pescui pentru o anumită perioadă de timp.
Aplicarea sancțiunilor prevăzute de noua lege a pescuitului 2024 se face de către autoritățile competente, iar bunurile folosite în săvârșirea infracțiunilor pot fi confiscate.
Comentarii recente