
Măsurile împotriva mafiei pădurilor sunt incluse în Noul Cod Silvic.
Noul Cod Silvic a fost aprobat, având ca principal obiectiv combaterea tăierilor ilegale de lemne. Una dintre cele mai importante prevederi este interzicerea tăierilor la ras în jumătate din suprafața de pădure a țării, față de situația anterioară în care acestea erau interzise doar în Parcurile Naționale.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că proiectul de lege a fost aprobat chiar în Ziua Internațională a Pădurilor, având drept scop reglementarea exploatației forestiere ilegale și îmbunătățirea gestionării pădurilor, fiind finanțat prin PNRR.
Noul Cod Silvic introduce și alte măsuri importante, precum suspendarea dreptului de acces în SUMAL 2 pentru cei implicați în furtul de masă lemnoasă, împădurirea terenurilor despădurite și abandonate de proprietari, precum și stabilirea comunităților dependente de produsele pădurii pentru prioritatea la resursele forestiere.
De asemenea, se va institui Consiliul Național al Silviculturii, se vor defini ecosistemele cu valoare de conservare și se va crea Catalogul național al ecosistemelor cu înaltă valoare de conservare, iar toți proprietarii de pădure din România vor fi incluși în Registrul Forestier Național.
În plus, se introduce conceptul de „insule de îmbătrânire” pentru protejarea suprafețelor de pădure cu rol important în menținerea biodiversității, se reglementează accesul pe terenurile din Fondul Forestier Național pe jos sau cu bicicleta, iar colaborarea cu universitățile și instituțiile de cercetare din domeniul silviculturii a fost esențială în elaborarea acestui cod.
Comentarii recente