
Un român care a omorât pe vecinul său este căutat în toată Spania. Victima a reușit să-l identifice înainte de a deceda.
Un român este căutat de poliție după ce a comis omorul vecinului său, tot român, în Spania. Acesta a reușit să fugă de la locul faptei, dar victima a reușit să îl identifice înainte de a muri.
Ion Valentin, în vârstă de 48 de ani, a fost ucis luni dimineață pe vechiul drum Samà Park, un drum rural din Baix Camp (Tarragona), care leagă Cambrils și Vinyols i els Arcs.
Presupusul criminal, Gheorghe J., tot român, vecin cu victima, ar fi folosit mașina pentru a-l lovi pe drumul rural. Apoi ar fi coborât din vehicul și l-ar fi agresat fizic, lovindu-l de mai multe ori în cap, înainte de a fugi.
Urgențele au fost alertate cu privire la incidentul tragic, iar autoritățile au intervenit rapid, dar criminalul dispăruse deja. Cu toate acestea, victima a putut oferi detalii despre agresorul său înainte de a muri. Din păcate, medicii nu au putut să îl salveze.
Poliția catalană a demarat căutările pentru găsirea suspectului.

Comentarii recente