
În luna noiembrie, statul a plătit pensie de serviciu pentru peste 10.000 de cetățeni.
În luna noiembrie 2023, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost de 10.628, în creștere cu 187 față de luna anterioară. Conform datelor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice, majoritatea acestora sunt procurori și judecători.

Pentru beneficiarii Legii 303/2004, cu modificările ulterioare din anii 2018 și 2019, publicate în Monitorul Oficial, s-a înregistrat cea mai mare pensie medie de serviciu, de 22.180 lei, din care 19.960 lei din bugetul de stat și 5.645 lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
În ceea ce privește beneficiarii Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiilor de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, în luna noiembrie au beneficiat 721 de persoane, cu o pensie medie de 5.824 lei, din care 2.575 lei suportați de la bugetul de stat.
De asemenea, beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar au fost 730 de persoane, cu o pensie medie de 5.053 lei (2.574 lei de la bugetul de stat).
Conform datelor CNPP, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, au beneficiat 1.366 de pensionari, cu o pensie medie de 11.547 lei, din care 7.517 lei suportați de la bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi au fost acordate unui număr de 577 de persoane, cu o medie de 8.608 lei, din care 2.810 lei suportați din bugetul de stat.
De Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor au beneficiat 1.827 de pensionari, cu o pensie medie de 5.382 lei, din care 2.732 lei suportați de la bugetul de stat.
Comentarii recente