Salvamontiștii maramureșeni au recuperat duminică trei cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului și fuseseră găsiți în apropierea Vârfului Pop Ivanu (1.700 metri altitudine), informează Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș.
Persoanele au fost descoperite într-o stână din zonă, unde fuseseră îndrumate anterior. Până la sosirea echipei de intervenție, ei au reușit să facă foc, să se încălzească și să se odihnească. Potrivit declarațiilor, traversaseră zone montane din Ucraina timp de șapte zile și ajunseseră epuizați, expunerea la frig și umezeală crescând riscul de hipotermie.
Salvatorii le-au oferit apă, ceai cald și hrană înainte de a începe coborârea. Operațiunea a fost îngreunată de echipamentul neadecvat: cei trei purtau încălțăminte de oraș și întâmpinau dificultăți pe teren alunecos, acoperit cu frunze ude. În sectoarele cu risc crescut, echipa a instalat o coardă de sprijin pentru deplasare în siguranță.
Intervenția s-a încheiat cu predarea celor trei cetățeni ucraineni Poliției de Frontieră Valea Vișeului; nu au fost semnalate alte probleme medicale care să necesite asistență suplimentară, a precizat Alina Prisecaru, reprezentanta Salvamont.


Comentarii recente