Ilie Bolojan, fost premier și lider PNL, a comentat dur deciziile PSD după adoptarea ordonanței de urgență privind rectificarea bugetară. El afirmă că datele oficiale prezentate de Guvern arată o ameliorare a deficitului și o majorare a investițiilor publice, criticând în același timp gestionarea unor ministere de către social-democrați.
Potrivit lui Bolojan, deficitul bugetar după primele nouă luni a scăzut la 3,81% din PIB, comparativ cu 5,31% în aceeași perioadă din 2025, iar investițiile publice au crescut cu peste 25 de miliarde de lei față de anul trecut. El a reproșat PSD că a renunțat la blocarea rectificării și la cererile privind date „măsluite”.
„Sunt date asumate oficial astăzi de Guvern. Sigur, pentru PSD este deja modus operandi să atace seara, la televizor, ceea ce miniștrii PSD au adoptat dimineața, în Guvern”, a scris Bolojan, cerând social‑democraților să se concentreze pe guvernare, nu doar pe rectificare.
Bolojan a criticat explicit activitatea Ministerului Sănătății, susținând că o parte semnificativă a sumelor rectificate reflectă eşecul ministrului Alexandru Rogobete de a prioritiza cheltuielile şi de a accesa fonduri europene, menționând circa 700 de milioane de lei din PNRR şi coeziune.
Reacția vine în contextul în care președintele PSD, Sorin Grindeanu, a solicitat o a doua rectificare bugetară, posibilă la mijlocul lunii noiembrie, pentru a asigura plata pensiilor, a medicamentelor şi funcționarea spitalelor şi a asistenței sociale.


Comentarii recente