Oficiali ai Pentagonului au transmis în ultimele săptămâni unor membri NATO solicitări de a-şi modera declaraţiile privind ameninţarea reprezentată de Rusia, afirmă surse consultate. Mesajele au fost adresate în special Lituaniei, Letoniei şi Estoniei, potrivit celor care au vorbit sub acoperirea anonimatului.
Intervenţiile americane vin în contextul unei relansări a eforturilor administraţiei Trump pentru a promova o soluţie negociată în războiul din Ucraina, care include posibile stimulente pentru Rusia şi presiuni asupra Ucrainei privind atacurile asupra infrastructurii energetice ruseşti.
Un reprezentant al Pentagonului a refuzat să comenteze public discuţiile private între aliaţi. Printre declaraţiile criticate se numără sugestiile unor lideri europeni că Rusia ar fi „încolţită” şi ar recurge la măsuri tot mai disperate, formulări care, în opinia unor oficiali americani, pot submina securitatea şi servi intereselor Kremlinului.
Elbridge Colby, responsabil în Pentagon pentru politica de apărare şi implicat în evaluarea forţelor americane din Europa, a fost menţionat ca unul dintre oficialii care a transmis aceste mesaje. Sursele spun că în discuţii Colby le-a recomandat unor oficiali baltici să nu „provoace” Rusia şi a citat, ca exemplu negativ, formulări precum că Putin ar fi un „şobolan încolţit”.
Ministerele apărării din Lituania, Letonia şi Estonia nu au răspuns solicitărilor de comentarii, iar NATO a refuzat să comenteze această chestiune.


Comentarii recente