Cu mai puţin de o săptămână înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, o parte a republicanilor ameninţă să blocheze pachetul bugetar de 1.500 de miliarde de dolari cerut de preşedintele Donald Trump pentru Pentagon.
Criticii din partid, inclusiv „şoimi” ai apărării, atrag atenţia asupra unor concesii pe care le reproşează administraţiei faţă de Moscova: autorizarea importurilor de motorină rusească, suspendarea unor sancţiuni impuse anterior Rusiei şi încetinirea, neexplicată public, a unui program de sateliţi pentru apărarea Ucrainei.
Reprezentantul Don Bacon, din Nebraska, unul dintre membri care nu mai candidează, a pus în discuţie acordarea sprijinului bugetar către Casa Albă, spunând că nu vrea să finanţeze o strategie pe care o consideră supusă Rusiei. În acelaşi sens s-a exprimat şi fostul lider republican al Senatului, Mitch McConnell, care în Wall Street Journal a condiţionat sprijinul parlamentar de o politică mai fermă împotriva lui Vladimir Putin.
Trump speră să treacă pachetul prin procedura de reconciliere bugetară, care permite adoptarea unor măsuri cu majoritate simplă în Senat. Pentru succes, va avea nevoie însă de aproape unanimitatea republicană în ambele camere, un lucru nesigur în contextul dezacordurilor privind politica externă.


Comentarii recente