Ministerul Finanțelor şi Ministerul Energiei au pus în dezbatere un proiect de hotărâre pentru prelungirea stării de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027. Scopul este menţinerea măsurilor menite să limiteze creşterea preţurilor la carburanţi şi protejarea populaţiei şi a economiei.
Documentul propune păstrarea tuturor mecanismelor în vigoare după 1 noiembrie, inclusiv reducerea temporară a accizei la motorina standard, limitarea adaosului comercial la carburanţi, monitorizarea exporturilor şi a livrărilor intracomunitare, precum şi celelalte măsuri introduse prin Legea nr. 162/2026.
Ministerul avertizează că încetarea facilităţii fiscale pentru motorină ar determina o majorare estimată a preţului cu circa 0,85 lei pe litru. În condiţiile actuale ale pieţei, preţul mediu al motorinei ar putea urca de la aproximativ 10,90 lei/litru la circa 11,75 lei/litru, ceea ce înseamnă un cost suplimentar de ~42 de lei pentru un rezervor de 50 de litri.
Potrivit ministerului, menţinerea măsurilor contribuie la limitarea presiunilor inflaţioniste, la protejarea puterii de cumpărare în sezonul rece şi la reducerea impactului costurilor de transport asupra preţurilor bunurilor şi serviciilor. Proiectul susţine, de asemenea, activităţile din transporturi, agricultură şi logistică.
Proiectul a fost publicat în dezbatere publică şi trebuie aprobat înainte de 31 octombrie pentru a asigura continuitatea măsurilor după 1 noiembrie 2026.


Comentarii recente