Noi detalii ies la iveală în ancheta privind pe Alexandru Toader, fiul fostului ministru Tudorel Toader, arestat preventiv după acuzaţii de viol şi agresiune sexuală. Potrivit referatului procurorilor, profesorul ar fi profitat de teama studentelor că nu vor promova examenul la materia pe care o preda.
O studentă declară că ar fi fost violată de două ori: prima dată, în 2022, după ce ar fi fost chemată seara la biroul notarial al profesorului, iar a doua oară după examen, când ar fi revenit pentru clarificarea rezultatului. Victima ar fi perceput actul sexual ca „un preţ plătit” pentru a putea continua studiile și a renunțat ulterior la facultate.
Alte şase tinere ar fi relatat tentative de agresiune sau atingeri neconsimțite. Ancheta menţionează şi trimiterea de mesaje cu tentă sexuală pe diverse platforme, folosirea funcţiei „vanish mode” pentru a face mesajele să dispară şi presiuni legate de notele obţinute.
Conform referatului, în unele situaţii profesorul ar fi făcut remarci despre îmbrăcămintea studentelor, ar fi încercat să le sărute sau să le atingă fără consimţământ, iar într-un caz ar fi insistat să intre în locuinţa unei foste studente, unde ar fi încercat un contact forţat. Una dintre tinere ar fi întrerupt o astfel de tentativă amintindu-i că îl cunoaşte pe tatăl profesorului.
Alexandru Toader, lector de drept civil la Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi din 2017, este căsătorit din 2018. Universitatea i-a suspendat contractul de muncă după arestare. Tudorel Toader îl reprezintă în instanţă şi a publicat pe Facebook că situaţia ar constitui un atac la adresa sa.


Comentarii recente