Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu ajunge marți, 20 octombrie, la votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului. Audierile ultimilor miniștri se desfășoară între orele 09:00 și 12:00, iar votul este programat la ora 14:00. Pentru învestire sunt necesare cel puțin 233 de voturi.
Luni, toți miniștrii audiați în comisii au primit avize favorabile. Printre numele care vor fi audiate marți se numără Radu Marinescu (Justiție), Mihai Ghigiu (Proiecte Europene), Dan Neculăescu (Externe), Florin Manole (Muncă) și Alexandru Rogobete (Sănătate).
Luca Niculescu a semnat acorduri de susținere cu PNL și UDMR. Potrivit conducerii PNL, acordul prevede, între altele, reducerea deficitului bugetar în 2027 până la maximum 5,3%. Liderul liberal Ilie Bolojan a subliniat că documentul nu este un „cec în alb”, ci are rolul de a asigura aprobarea măsurilor bugetare necesare funcționării statului.
UDMR, prin președintele Kelemen Hunor, a confirmat sprijinul condiționat de respectarea drepturilor minorităților și de susținerea învățământului în limba maghiară. Conform calculelor partidelor implicate, PSD are 127 parlamentari, PNL 81 și UDMR 31, totalizând 239 parlamentarI, peste pragul necesar dacă toți votează pentru Guvern.
Au anunțat că nu vor susține noul Executiv AUR și USR. Există și opoziție internă în PNL: filiala Iași a decis în unanimitate să nu susțină învestirea. Votul urmează după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan în mai și după mai multe încercări eșuate de formare a unui Cabinet. Președintele Nicușor Dan a declarat că există „șanse mari” ca Guvernul Niculescu să fie învestit, iar învestirea ar pune capăt perioadei de interimat.


Comentarii recente