Consiliul Concurenței a autorizat preluarea integrală a rețelei de benzinării Gazprom din România de către antreprenorii români Iulian Stanciu, fostul director eMAG, și Adrian Crețoiu, proprietarul firmei de consultanță First All Energy Europe (FAEE).
Tranzacția a fost realizată prin Argenta SRL, companie românească de construcții metalice deținută de Crețoiu (60%) și Stanciu (40%). Potrivit deciziei autorității, Argenta SRL a achiziționat capitalul NIS Petrol, iar rețeaua Gazprom include 19 benzinării în România.
Argenta SRL fusese preluată anul trecut de cei doi antreprenori de la grupul GSP al lui Gabriel Comănescu. Stanciu și Crețoiu dețin totodată Foraj Sonde Videle, care recent a cumpărat Raffles Energy, o companie holding din Marea Britanie ce controlează două firme românești active în sectorul energetic, în special în domeniul gazelor naturale și al producției de energie electrică.
Consiliul Concurenței precizează că părțile notificatoare trebuie să achite în termen de 30 de zile taxa de autorizare a concentrării economice, calculată în funcție de cifra de afaceri comunicată.


Comentarii recente