Senatul a adoptat, miercuri, o propunere legislativă care obligă autoritățile şi instituţiile publice să ofere posibilitatea notificării beneficiarilor privind expirarea actelor administrative cu durată determinată, cu cel puţin 30 de zile înainte de scadenţă.
Potrivit expunerii de motive, măsura vizează creşterea gradului de conformare şi îmbunătăţirea relaţiei dintre administraţie şi cetăţean. Notificarea va fi transmisă prin mijloace electronice, inclusiv e-mail sau SMS, iar beneficiarii vor putea opta pentru primirea acestor mesaje la emiterea actului sau ulterior, pe întreaga durată de valabilitate, opţiunea putând fi retrasă în orice moment.
Implementarea tehnică va fi realizată printr-o platformă/aplicaţie informatică unică, dezvoltată şi administrată de Autoritatea pentru Digitalizarea României, care trebuie pusă la dispoziţie în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. Proiectul prevede şi sancţiuni pentru nedezvoltarea sau neutilizarea sistemului: contravenţiile se sancţionează cu amenzi între 500 lei şi 1.000 lei aplicate instituţiei responsabile.
Legea precizează că lipsa notificării nu afectează valabilitatea actului, nu suspendă sancţiunile pentru exercitarea activităţii fără documente valabile şi nu exonerează titularul de obligaţia de a urmări termenele şi formalităţile pentru reînnoire. Autorităţile trebuie să demareze implementarea în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2027.


Comentarii recente