Un incendiu a izbucnit duminică după-amiază la Pavilionul Mârzescu al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Brașov, pe strada Alexandru Ioan Cuza. Flăcările au fost semnalate la etajul întâi, iar după lichidarea incendiului în interiorul unui salon a fost găsită o femeie carbonizată, identificată ulterior ca având 27 de ani.
Poliţia Braşov a anunţat că a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov pentru a stabili împrejurările producerii incidentului. Trupul victimei a fost transportat la Medicina Legală pentru autopsie.
Pentru siguranţă, 10 pacienţi aflaţi la etajul afectat au fost evacuaţi. Două cadre medicale au prezentat intoxicaţii cu fum şi au fost evaluate la faţa locului, apoi au refuzat transportul la spital.
ISU Braşov a fost alertat în jurul orei 16:15 şi a intervenit cu mai multe mijloace: autospecială de stingere cu apă şi spumă, autospecială de descarcerare, autoscară, două ambulanţe SAJ şi un echipaj SMURD. Autorităţile precizează că incendiul a fost observat şi lichidat într-un timp scurt, iar pompierii continuă cercetările la faţa locului.


Comentarii recente