Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat, luni, decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, apreciind că nominalizarea „sfidează matematica parlamentară” și nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile.
Grindeanu a anunțat că PSD va analiza propunerea în cadrul unei ședințe a Biroului Permanent Național programate pentru marți și a subliniat că partidul nu va acorda voturi „în alb” pentru o formulă guvernamentală pe care o consideră o nouă aventură politică.
El a cerut premierului desemnat să prezinte public componența guvernului propus și principalele măsuri economice vizate, menționând necesitatea unei rectificări bugetare şi pregătirii bugetului pe 2027, dar şi păstrarea ţintelor de deficit.
Totodată, Grindeanu a avertizat că, dacă Niculescu va continua politici de austeritate asociate guvernării lui Ilie Bolojan, soluţia ar putea fi organizarea de alegeri anticipate pentru a „repune România pe drumul corect”.
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, precizând că acesta va avea libertatea de a negocia și stabili componența viitorului Executiv.
Luca Niculescu este diplomat de carieră și fost jurnalist, cu experiență în relațiile externe ale României; a fost ambasador în Franța și a ocupat ulterior funcţii de conducere în MAE, fiind implicat în procesul de aderare a României la OCDE ca coordonator național.


Comentarii recente