Sezonul de vaccinare antigripal începe în luna octombrie, când persoanele din grupele cu risc pot solicita medicului rețeta compensată sau gratuită pentru vaccin. Dr. Gindrovel Dumitra, coordonatorul grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei, explică noutățile pentru sezonul 2026–2027.
Pentru prima dată, compoziția vaccinului recomandat pentru emisfera nordică include subclada K (J.2.4.1) a virusului A(H3N2), responsabilă anul trecut pentru un număr semnificativ de îmbolnăviri și spitalizări. De asemenea, vor fi disponibile vaccinuri adaptate vârstei: formulări intranazale pentru copii și vaccinuri cu doză crescută pentru persoanele peste 60 de ani.
Copiii între 6 luni şi 8 ani care se vaccinează pentru prima dată vor avea nevoie de două doze; cei peste 8 ani şi adulţii necesită, în general, o singură doză. Vaccinarea se poate face în cabinetele medicilor (inclusiv medici de familie), în farmacii sau la alţi medici vaccinatorii autorizaţi.
Vaccinul se eliberează pe reţetă electronică emisă de un medic aflat în contract cu Casa de Asigurări. Administrarea trebuie înregistrată în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV).
Compensarea se acordă astfel:
- 100% din preţul de referinţă: copiii 6 luni–19 ani; persoanele 19–64 ani cu boli cronice şi condiţii de risc; persoanele peste 65 de ani; personalul medico-sanitar şi auxiliar; persoane cu HIV/SIDA, imunosupresie sau transplant.
- 50% din preţul de referinţă: persoanele 45–64 ani fără boli cronice.
RENV arată o creştere a numărului de doze înregistrate: 1,1 milioane în 2023 şi peste 1,3 milioane în 2025, dar acest registru nu surprinde toate dozele eliberate din farmacii. OMS recomandă o acoperire de aproximativ 75% în grupele vulnerabile (estimativ 4–6 milioane de doze) pentru protecţie colectivă.


Comentarii recente