Marina Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) anunţă că a interceptat un vehicul submarin american în timpul unei misiuni de recunoaştere în Strâmtoarea Ormuz. IRGC susţine că aparatul, identificat drept modelul REMUS 600, a fost capturat în urma unei „operaţiuni coordonate de informaţii şi război electronic” şi predat experţilor militari iranieni pentru extragerea de date.
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a respins afirmaţia. Purtătorul de cuvânt al CENTCOM, căpitanul Tim Hawkins, a declarat pentru Al Jazeera că SUA deţin „controlul pozitiv asupra tuturor dronelor operaţionale”.
REMUS 600 este un vehicul autonom folosit de Marina SUA şi de state NATO pentru supraveghere, cartografierea fundului mării, contracararea minelor şi inspecţii subacvatice, putând opera la adâncimi de până la 600 de metri, potrivit relatărilor din presa iraniană.
Este a doua revendicare recentă a Teheranului privind echipamente submarine americane: marţi, IRGC a spus că a interceptat un alt vehicul identificat drept Dive-LD, produs de compania Anduril, lângă intrarea în strâmtoare, afirmaţie la care Washingtonul nu a răspuns public.
În comunicat, Marina IRGC a reiterat că „Strâmtoarea Ormuz este închisă” şi a avertizat că va răspunde la treceri neautorizate. Tot duminică, şeful armatei iraniene, generalul-maior Amir Hatami, şi-a reafirmat controlul asupra strâmtorii şi a cerut retragerea forţelor SUA din regiune, caracterizând zona drept „strâmtoarea onoarei noastre”. Preşedintele american Donald Trump a declarat că preţurile petrolului vor scădea „de îndată ce Iranul renunţă, de îndată ce războiul se termină”.


Comentarii recente