Sistemul radar al Ministerului Apărării Naționale a identificat, în noaptea de marți spre miercuri, un grup de ţinte aeriene în nordul localității Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România. Joi dimineață, o altă ţintă a pătruns în spaţiul aerian naţional prin nordul județului Botoșani.
Drona care a intrat în spaţiul aerian românesc a zburat aproximativ patru minute înainte de a se prăbuşi în apropierea localităţii Solca, judeţul Suceava. Potrivit MApN, nu au fost raportate victime şi nici pagube materiale.
Echipele de intervenţie au securizat perimetrul şi au descoperit o dronă de dimensiuni mici; la faţa locului nu s-a constatat niciun incendiu. Pentru monitorizare, la ora 07:21 a decolat de la Baza 95 Aeriană Bacău un elicopter IAR-330 SOCAT.
Tot joi dimineaţă, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, din serviciul Poliţie Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru interceptare. Semnalele radar au arătat pătrunderea ţintei în spaţiul aerian naţional.
Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Botoşani şi Suceava; la ora 06:26 a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru zona vizată. De asemenea, pentru zona de nord a judeţului Tulcea a fost transmis anterior un RO-Alert la ora 04:41 şi au fost mobilizate două aeronave F-18 spaniole de la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, în serviciul Poliţie Aeriană Întărită.
Ministerul Apărării Naţionale a precizat că va furniza informaţii suplimentare pe măsură ce acestea vor fi disponibile.


Comentarii recente