Digitalizarea manualelor a fost lansată în România în 2013, promovată ca pas spre modernizarea școlii. Primele versiuni digitale pentru clasele I–II au apărut în 2014, însă implementarea a rămas hibridă din cauza infrastructurii insuficiente și a pregătirii profesorilor. Până în 2020, manualele digitale au ajuns și la gimnaziu, în timp ce liceul a rămas în mare parte cu ediţii tipărite sau cu PDF-uri simple încărcate pe platforme.
Pandemia din 2020 a accelerat distribuţia a aproximativ 250.000 de tablete şi dotarea şcolilor pentru învăţământ la distanţă, dar multe dintre aceste măsuri au avut randament limitat, iar o parte din echipamente au fost ulterior cerute înapoi de stat.
Rezultatele PISA arată un tablou îngrijorător: în 2012 România era pe locul 45 din 65 ţări, cu ~40% dintre elevi sub nivelul minim; în 2025 poziţia s-a înrăutăţit (locuri între 48–55 din 91 ţări) iar proporţia sub nivelul minim a urcat la 52%. Scăderile de performanţă au fost deosebit de mari la matematică (-26 puncte), citire (-25) şi ştiinţe (-14).
Din punct de vedere cantitativ, operaţiunea este însă de succes: biblioteca digitală a Ministerului Educaţiei conţine acum manuale pentru majoritatea claselor şi disciplinelor (liceele fiind încă în lucru), accesibile gratuit. Un raport OECD din 2025 indică că nivelul infrastructurii şcolare digitale în România este comparabil cu media ţărilor dezvoltate, dar utilizarea şi calitatea rămân problematice: mulţi manuale sunt, practic, copii PDF cu elemente minimale interactive.
Expertul Şerban Iosifescu atrage atenţia că, în România, „manual digital” este deseori doar un PDF încărcat şi subliniază necesitatea integrării într-un ecosistem digital gândit de specialişti, cu platforme care pot gestiona accesul simultan şi permit profesorilor să modifice conţinutul. Critici internaţionali, precum Manfred Spitzer, avertizează asupra efectelor expunerii digitale intense asupra atenţiei şi memoriei elevilor, iar specialişti în psihologia pedagogiei, precum Iulia Gonţa, subliniază că impactul depinde de vârstă, obiective şi modul de utilizare.
În alte ţări sunt abordări diferite: Suedia a înregistrat scăderi la PISA şi se observă revenirea către hârtie în anumite şcoli, în timp ce exemple de succes precum Singapore şi Estonia combină digitalul cu măsuri clare de reglementare a utilizării şi politici educaţionale avansate.
Concluzia este că, după 13 ani, România are un stoc vast de manuale digitale, dar acestea rămân, în mare parte, primitive şi neintegrate într-un sistem digital coerent care să maximizeze beneficiile educaţiei tehnologizate.
Comentarii recente