Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri, 16 septembrie, că nu intenționează să interzică trotinetele electrice, pe care le consideră o alternativă utilă de transport, în special pe durata lucrărilor din oraş. Edilul a relatat că, blocat în trafic din cauza unui şantier, a folosit o trotinetă pentru a ajunge la timp la o întâlnire.
Ciucu a explicat că administraţia a introdus o taxă aplicată operatorilor de trotinete electrice, pentru ca firmele care folosesc spaţiul public să contribuie la bugetul municipal. Potrivit primarului, proiectul aprobat de Consiliul General prevede plata unui leu pe trotinetă pe zi.
De asemenea, Primăria Capitalei a anunţat la începutul lunii că trotinetele electrice închiriate nu vor mai putea circula în parcuri şi la evenimentele stradale cu public numeros. Măsura presupune reducerea vitezei permise în parcuri de la 5 km/h la 0 km/h pentru trotinetele închiriate, iar operatorii care deja aplicau această restricţie au reacţionat pozitiv, potrivit municipalităţii.
Primarul a făcut şi o comparaţie cu preşedintele Nicușor Dan, afirmând că, în mandatul său la Sectorul 6, au fost realizate numeroase piste pentru biciclete şi infrastructură de mobilitate.


Comentarii recente