Un depozit al companiei de producţie Kvartal 95, cofondată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a fost distrus într-un atac cu drone ruseşti, a anunţat miercuri, 16 septembrie, chiar societatea.
Compania a precizat că incendiul a consumat un număr mare de decoruri, costume şi alte obiecte folosite timp de peste 20 de ani în concerte, emisiuni TV, filme şi seriale. Kvartal 95 a publicat imagini în care se văd pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor şi a subliniat că în atac nu au fost înregistrate victime.
Studioul a transmis că, deşi proprietăţile au fost distruse, activitatea continuă: „Armele ruseşti pot distruge proprietăţi, dar nu pot să ne oprească. Continuăm să lucrăm, să scriem glume şi să-i ajutăm pe apărătorii Ucrainei.” Societatea a anunţat totodată că menţine organizarea unui spectacol caritabil programat pentru mijlocul lunii octombrie.
Kvartal 95 a fost fondată în 2003 de Volodimir Zelenski şi fraţii Boris şi Serghii Şefir, toţi originari din Krivoi Rog, şi este cunoscută în special pentru serialul „Servitorul Poporului” (2015–2019), care i-a adus lui Zelenski notorietatea politică.
În context, ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiha, a afirmat marţi că peste 500 de locomotive au fost fie „distruse complet”, fie avariate în urma atacurilor ruseşti de la începutul războiului, menţionând că majoritatea incidentelor au avut loc începând cu anul curent.


Comentarii recente