Un adolescent de 15 ani din comunitatea yupik a fost găsit în viață după ce a petrecut aproximativ trei zile agățat de o barcă răsturnată în apele reci ale Strâmtorii Bering, în apropiere de Insula Sfântul Laurențiu, Alaska. Băiatul, identificat drept Parker, plecase la pescuit vineri împreună cu fratele său mai mare, Sidney, şi cu un văr, ambarcațiunea răsturnându-se în noapte după ce plasele s-au prins în motor.
Sidney a rămas prins sub barcă şi a murit, iar vărul adolescentului a intrat în panică şi a sărit în apă; el s-a înecat după ce a înotat doar câţiva metri. Parker a reuşit să se urce pe epava bărcii şi purta o vestă de salvare oferită de frate înainte de accident, factor considerat crucial pentru supravieţuirea sa.
Adolescentul a fost reperat luni, 7 septembrie, în jurul orei 15:00, de echipajul navei Northwest Explorer şi predat Pazei de Coastă. Era deshidratat şi aproape de hipotermie. Autorităţile locale şi specialiştii au declarat că supravieţuirea sa în condiţiile apei foarte reci este excepţională, având în vedere riscul de şoc termic şi pierdere rapidă a funcţiilor musculare în astfel de temperaturi.
Familia trăieşte din pescuit comercial, iar comunitatea a subliniat riscurile activităţilor pe mare în acea zonă, unde vremea se poate înrăutăţi rapid şi căutările sunt adesea îngreunate de ceaţă şi condiţii meteo adverse.


Comentarii recente