Un accident rutier grav s-a produs în localitatea Lețcani, județul Iași, după ce un camion s-a răsturnat peste un autoturism în care se aflau două persoane. Potrivit ISU Iași, una dintre victime a suferit leziuni incompatibile cu viața, iar cealaltă este inconștientă.
La fața locului au intervenit echipaje ale Detașamentului 1 de Pompieri Iași, care efectuează operațiuni de descarcerare și acordare a asistenței medicale de urgență. În intervenție sunt implicate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj de terapie intensivă mobilă, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
În total, la intervenție participă nouă subofițeri din cadrul ISU Iași. Echipajele asigură, de asemenea, măsuri pentru prevenirea producerii altor incidente în zona accidentului. Reprezentanții ISU au precizat că intervenția este în dinamică.
Sursa video: Radar Iași.


Comentarii recente