Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă va fi supusă unui program amplu de modernizare a sistemelor de control și siguranță, parte a proiectului care urmărește prelungirea duratei sale de exploatare cu încă 30 de ani.
Contractorul ansaldo Nucleare a selectat compania ABB pentru furnizarea tehnologiei necesare înlocuirii infrastructurii de control. Lucrările includ instalarea unui sistem de control distribuit, un sistem de oprire de urgență, soluții de securitate cibernetică, precum și integrarea și testarea noilor componente cu infrastructura existentă.
Retehnologizarea cuprinde și operațiuni majore la reactor, printre care retubarea, prin înlocuirea tuburilor de presiune specifice proiectului CANDU-6. Unitatea 1, pusă în funcțiune în 1996 și conectată la Sistemul Energetic Național în iulie 1996, a intrat în exploatare comercială în decembrie 1996. Primele 30 de ani de exploatare ai reactorului se apropie de final, iar noul ciclu este estimat să înceapă în jurul anului 2030, după finalizarea lucrărilor și repunerea unității în funcțiune, potrivit Nuclearelectrica.
Unitatea 1 a fost oprită planificat în 2026 pentru mentenanță și, ulterior, a fost deconectată controlat la 28 iulie 2026 din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării, utilizată în sistemele de răcire. La Unitatea 2 există deja sisteme ABB, instalate în 2007. Nuclearelectrica subliniază că retehnologizarea are drept scop menținerea capacității nucleare existente pentru următorul ciclu de exploatare, în paralel cu proiectele de dezvoltare a unor noi capacități nucleare în România.


Comentarii recente