China a aprobat o versiune revizuită a legii de mobilizare pentru apărare, care lărgeşte domeniile ce pot fi folosite într-un eventual efort naţional, incluzând proprietăţi private, sectoare industriale şi tehnologii avansate precum inteligenţa artificială şi dronele. Textul, alcătuit din 14 capitole şi 82 de articole, a fost adoptat recent de Comitetul Permanent al Adunării Naţionale Populare şi urmează să intre în vigoare la 1 octombrie 2026, a anunţat agenţia Xinhua.
Autorităţile afirmă că legea urmăreşte modernizarea mecanismului de mobilizare şi o integrare mai eficientă a resurselor civile şi militare, în linie cu obiectivul preşedintelui Xi Jinping de consolidare a capacităţilor de apărare şi a sistemului naţional de securitate.
Printre prevederi se numără faptul că mobilizarea va fi coordonată de Partidul Comunist Chinez, iar decizia de declanşare îi va aparţine preşedintelui Xi, pe baza unei hotărâri a Adunării Naţionale Populare. Sunt stabilite limite de vârstă pentru chemarea la contribuţie: bărbaţii între 18 şi 60 de ani şi femeile între 18 şi 55 de ani, cu excepţii pentru femeile însărcinate sau care alăptează, persoanele care îngrijesc copii, persoanele cu dizabilităţi, vârstnicii din instituţii specializate, profesorii din învăţământul primar şi bolnavii.
Statul poate rechiziţiona sau utiliza proprietăţi private, cu excepţia locuinţelor şi bunurilor personale, şi este obligat să acorde despăgubiri pentru distrugeri sau deteriorări. Companiile pot fi obligate să îşi adapteze producţia, depozitarea şi transportul pentru echipamente de apărare, iar autorităţile pot crea capacităţi alternative de producţie şi stocuri de rezervă în proximitatea unor facilităţi strategice.
Legea extinde mobilizarea şi la domenii digitale şi mediatice: spaţiul cibernetic, securitatea cibernetică, internetul şi mass-media pot fi supuse unor controale sporite, iar difuzarea de informaţii considerate false poate fi sancţionată. În situaţii de mobilizare vor fi monitorizate şi supuse controlului finanţele, transporturile, comunicaţiile, energia şi aprovizionarea cu alimente.
Sunt prevăzute sancţiuni pentru refuzul de a îndeplini obligaţii de mobilizare sau de a pune la dispoziţie resurse: amenzi, executarea forţată a obligaţiilor, reţinere administrativă şi, în anumite cazuri, răspundere penală. De asemenea, legea vizează divulgarea de informaţii clasificate şi actele de sabotaj.
Beijingul prezintă reforma ca pe o măsură de modernizare a sistemului de apărare şi de îmbunătăţire a capacităţii statului de a răspunde unor crize. Observatorii notează însă că revizuirea are loc pe fondul tensiunilor regionale, inclusiv cu Taiwan, şi al rivalităţii strategice cu Statele Unite, ceea ce a intensificat atenţia asupra capacităţii Chinei de mobilizare rapidă a resurselor.


Comentarii recente