Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit duminică la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” cu o delegație a Congresului Statelor Unite, condusă de Mike Rogers (R-Alabama), președintele Comisiei pentru Forțele Armate din Camera Reprezentanților, și de Eric Sorensen (D-Illinois), membru al aceleiași comisii.
Agenda discuțiilor a vizat securitatea în regiunea Mării Negre şi cooperarea militară dintre România și SUA. În cadrul întrevederii au fost evidențiate importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea transatlantică, necesitatea consolidării descurajării colective şi sporirii rezilienței regionale.
Președintele a subliniat că România este pregătită să-și asume un rol mai important în propria apărare, prin majorarea angajamentelor și respectarea lor. De asemenea, părţile au reafirmat priorităţile Parteneriatului strategic România–SUA, inclusiv cooperarea în economie, industria de apărare, energie, infrastructură, minerale critice şi tehnologii emergente.
După discuţii, Nicușor Dan a luat masa în popota bazei împreună cu oficialii americani şi cu ministrul Apărării, Radu Miruță. El a purtat convorbiri şi cu militarii americani staţionaţi la MK şi a realizat fotografii alături de aceștia, potrivit imaginilor publicate de Administrația Prezidențială.


Comentarii recente