Mihai Dimian afirmă că nu va propune Guvernului diminuarea sprijinului anual oferit elevilor prin bursele sociale și anunță că o modificare a pragului de venit ar putea extinde numărul beneficiarilor.
Ministrul a explicat, într-o postare pe Facebook, că propunerea pusă în consultare publică urmărește creșterea pragului de venit pentru eligibilitate cu aproximativ 7%, ceea ce ar putea conduce la majorarea numărului de elevi care vor primi bursă socială.
Dimian a precizat că în consultări s-a discutat atât perioada în care se acordă bursele, cât şi cuantumul minim lunar al acestora. El a subliniat că o variantă care măreşte cuantumul lunar acordat pe durata activităţilor didactice poate fi comparată cu distribuirea sprijinului pe întregul an, fără ca aceasta să implice automat reducerea sumei anuale primite de elev.
Ministrul a reamintit că scopul principal al bursei sociale este prevenirea abandonului şcolar şi susţinerea participării la activităţile didactice. Totodată, a recunoscut că afirmaţia „sărăcia nu intră în vacanţă” este un argument legitim în favoarea acordării sprijinului şi a subliniat rolul Legii privind venitul minim de incluziune în combaterea sărăciei.
În final, Dimian a spus că va porni de la principiul extinderii numărului de copii eligibili fără reducerea sprijinului anual în propunerea pe care o va trimite Comisiei de Dialog Social şi o va susţine în Guvern.


Comentarii recente