O trombă marină a fost surprinsă joi seară, 27 august 2026, în largul stațiunii Mamaia, județul Constanța. Coloana de aer și apă a fost vizibilă de pe plajă, iar martorii aflați în zonă au filmat și fotografiat fenomenul, potrivit publicației Ziua de Constanța.
Tromba marină este un turbion de vânt care se manifestă printr-o coloană în formă de pâlnie şi ridică particule de apă de la suprafața mării. Fenomenul apare frecvent în asociere cu norii Cumulonimbus, nori masivi care se pot dezvolta pe verticală până la 15–17 kilometri, spun specialiștii.
Deși, în general, sunt mai puțin periculoase decât tornadele terestre, trombele marine pot reprezenta un risc pentru ambarcațiuni și persoane aflate foarte aproape. Durata lor în Europa variază de obicei între 2 și 20 de minute, cu o medie de circa 4 minute; există și observații care indică durate mai lungi, până la 45 de minute, notează Britannica.
Specialiștii avertizează că apropierea excesivă de o trombă marină poate provoca probleme respiratorii și leziuni otice din cauza presiunilor și particulelor ridicate în aer.


Comentarii recente