După şase luni de conflict cu Iranul, administraţia lui Donald Trump se confruntă cu critici legate de coerenţa strategiei şi de credibilitatea comunicărilor publice, notează o analiză a agenţiei EFE citată de Agerpres.
Operaţiunea militară „Epic Fury”, lansată de Statele Unite şi Israel la sfârşitul lunii februarie, a fost prezentată succesiv de preşedinte ca „aproape finalizată”, apoi ca o „victorie totală”. În mai, Trump a spus Congresului că ostilităţile directe s-au încheiat, dar realitatea din teren a contrazis aceste evaluări, iar chiar şi după un acord de încetare a focului în iunie tensiunile şi blocajele privind reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz au persistat.
Economistul Douglas A. Rediker, de la Brookings Institution, spune că războiul a făcut mai vizibile schimbările bruște de poziţie ale preşedintelui şi a erodat încrederea partenerilor tradiţionali, care acum privesc alianţele prin prisma tranzacţiilor imediate. Profesorul Garren Martin, de la American University, subliniază că tiparul flexibilităţii faţă de adevăr observat anterior în politica internă apare şi în declaraţiile despre război.
Analiştii mai arată că adversarii şi actorii implicaţi verifică în mod independent evoluţiile din teren, reducând eficacitatea declaraţiilor Casei Albe. De asemenea, impactul declaraţiilor prezidenţiale asupra pieţei petrolului a scăzut, investitorii urmărind mai mult comportamentul companiilor de transport şi al asiguratorilor, iar atenţia s-a mutat către pieţele obligaţiunilor din cauza riscurilor macroeconomice.
Rediker avertizează că lipsa credibilităţii este un cost politic major: „Credibilitatea este dificil de stabilit şi uşor de distrus”.


Comentarii recente